Matematicianul care ne-a chinuit în anii de școală. „Culegerea de probleme” pe care Grigore Gheba a avut-o în viață

Îți mai amintești, oare, de Grigore Gheba, matematicianul care a băgat spaima în generații întregi de elevi din România? Cu siguranță, chiar dacă ai dat multe uitării, numele de Gheba ți-a rămas întipărit în minte și acolo va rămâne.

Cu ani în urmă, nicio oră de matematică nu se desfășura fără prezența unei culegeri de exerciți și probleme, iar de cele mai multe ori, autorul acesteia era nimeni altul decât Grigore Gheba, unul dintre cei mai buni matematicieni români.

Chiar și așa, unii elevi, cei pasionați de matematică, s-au simțit călăuziți în viață de cartea care avea darul de a-i speria pe toți ceilalți.

„Dacă nu știai să rezolvi problemele lui Gheba, nu treceai clasa”

Începând cu anii 1950, culegerile lui Gheba au devenit la fel de populare în sălile de clasă precum erau cataloagele. Iar dacă clasicul „Scoateți o foaie de hârtie” venea la pachet cu o asemenea carte, aveai toate motivele să te îngrijorezi, mai ales dacă nu erai cel mai talentat în deslușirea tainelor matematicii. „Dacă nu știai să rezolvi problemele lui Gheba, nu treceai clasa”, își amintește un fost elev, citat de Adevărul.ro.

Practic, Grigore Gheba a reușit să scoată toți elevii României la tablă, într-un fel sau altul – or, cel puțin asta auzeai foarte des, în anii trecuți.

Totuși, în zilele noastre, unii matematicieni tind să critice modelul de lucru al lui Gheba, considerând că metoda sa nu ar fi stimulat deloc interesul, fiind prea greoaie și lipsită de logică.

Însă cine a fost, cu adevărat, Grigore Gheba? S-a născut în 1912, în satul Poienița, din Vrancea, într-o familie care nu s-ar fi grăbit să-l avantajeze cu ceva. Se spune că purta haine de la frații săi mai mari cu care se certa adesea.

În timpul „liber”, el mergea cu vaca și, pentru a se distra, se ținea de tot felul de șotii, „zgândărind toți câinii din sat”.

„Casa noastră era ultima din marginea satului şi, în drumul meu spre şcoală, cale de trei kilometri, treceam în mare viteză de-a lungul gardurilor şi, cu un băţ, le făceam să ţăcănească ca o mitralieră, astfel că zgândăream toţi câinii satului. Nu mă mulţumeam cu atât, mă opream şi la stână, pentru a mă lupta cu dulăii, împreună cu un  alt coleg, o altă puşlama, care, oricum, nu mă întrecea în năzdrăvănii“, povestea Grigore Gheba în cartea sa, scrisă în 1993, potrivit sursei citate anterior.

Pasionat de matematică de mic, însă prea „năzbâtios”, micului Grigoraș, așa cum îl alintau părinții, obișnuiau să-i lipsească mereu bețișoarele de socotit, iar tăblița îi era în tot timpul spartă. În plus, curios din fire, se pare că punea mai multe întrebări decât i-ar fi plăcut învățătorului. Acest lucru și faptul că își necăjea mereu colegii de clasă, l-au făcut să primească multă bătaie. Însă cum bătaia nu „e ruptă din Rai”, copilul a rămas fidel comportamentului care îl caracteriza.

La șapte ani, la un pas de moarte

„Am răcit cumplit şi am fost la un pas de moarte“, povesteşte profesorul care, din cauza unei pneumonii, a fost nevoit să renunțe la şcoala trei luni. Salvatoarea sa a fost mama, Maria Gheba. Ea și-ar fi vândut constumul național ca să facă rost de bani și să-i cumpere medicamente.

„Grija mamei, cât am fost bolnav, mi-a schimbat parcă firea, odată cu clasa a doua primară. Am început treptat să intru în râdul elevilor sârguincioşi şi să mă apuce pasiunea pentru aritmetică; zi şi noapte rezolvam tot felul de exerciţii şi probleme, chiar de la fraţii mei mai mari. De multe ori, mama mă găsea noaptea târziu, învăţând la lumina de la vatra sobei”, mărturisea matematicianul.

Mai târziu, conform propriilor declarații, avea să fie prins cu cinci fițuici la examenul de Bacalaureat.

Fata care i-a sucit mințile lui Gheba: „Nu știam ce să-i admir mai întâi”

În 1933, Gheba ajungea sublocotentent, astfel că nu lipsea nicio seară de sâmbătă de la balurile organizate de Cercul Militar din Râmnicu Sărat.

Aici, el avea s-o întâlnească pe Lilica Popescu, fata care îi sucea iremediabil mințile.

„Am cunoscut o fată care mi-a atras imediat atenţia prin frumuseţea ei deosebită, înaltă, cu un trup armonios, cu ochi mari, negri şi păr bogat, lăsat pe spate. Avea multă eleganţă în mers, dansa cu multă pasiune, ceea ce îi scotea în evidenţă zvelteţea. Mă uitam la ea şi nu ştiam ce să-i admir mai întâi“, povestea Gheba.

Știa să iubească cu patimă, atipic pentru un matematician, iar asta se vedea cel mai bine în zecile de scrisori pe care le trimitea iubitei lui.

Cu Lilica ajunge să se căsătorească în 1936, însă fericirea nu a durat mult după aceea. Peste puțin timp, Gheba a era trimis în război. Avea să ajungă pe front în 1941.

„Am văzut femei şi copii împuşcaţi, ce cădeau în gropile făcute de ei. Copiii continuau să ţipe în groapă. Călăii erau îmbrăcaţi în haine negre, cu panglici roşii la chipiu şi la veston, pentru a fi cât mai fioroşi“, relata el, despre anii războiului.

Este acuzat de două ori de trădare, dar mai apoi devine prefect al județului Râmnicu Sărat, la propunerea Anei Pauker.

Se poate că viața lui Gheba a fost marcată de suișuri și coborâșuri, de vreme ce, de-a lungul existenței sale, a pierdut-o și pe Lilica, însă și pe fiica sa, mai târziu, în 1993, într-un teribil accident de mașină.